Rochii de mireasa: tendinte 2019

Tendinta din 2019, in ceea ce priveste rochia de mireasa, este una a voiosiei si a formelor generoase, a teatralului si a materialelor vaporoase. In acest articol, vei afla cateva dintre cele mai importante trenduri pentru mirese, prezentate pe podiumurile de moda din lume.

Rochii de mireasa cu aspect regal

Daca pana acum se purtau rochiile de mireasa cu aspect de printesa, a venit timpul sa ne maturizam si sa trecem la volane mult mai serioase, la un aspect mai sofisticat si la mult sclipici. Majoritatea colectiilor de rochii de mireasa au avut cate una care sa se potriveasca intr-un mediu regal, semn ca aceasta este o tendinta in crestere pentru anul 2019.

Pantaloni, in loc de rochie de mireasa

Pantalonii de mireasa au devenit o parte din vestimentatia unei nunti. Fie ca ii porti inainte, la cununie, sau te schimbi in ei dupa o anumita ora, pantalonii de mireasa sunt noul „must have” al acestui an. Simpli sau accesorizati, acestia ajung pana la jumatatea gleznei si urmeaza elegant linia piciorului. Chic si moderni, pantalonii de mireasa sunt un trend pe care multe dintre noi il asteptam cu mare drag.

Rochii de mireasa simple

Rochiile de mireasa simple s-au purtat dintotdeauna, insa anul acesta, in 2019, parca ies in evidenta din ce in ce mai mult pe podiumurile de moda. Amsale Aberra a dat startul pe podiumurile de moda la acest tip de rochii, insa tot mai multi designeri au ales modele simple pentru a isi prezenta colectiile. Este ca si cum ne-am fi intors in anii `90, atunci cand se purtau voaluri simple si eleganta era data de liniile clasice.

Rochii de mireasa in nuante de lavanda

Lavanda este o culoare simpla, dar si complexa, in acelasi timp. Culoarea anului este violet, asa ca era de asteptat sa gasim nuante de lavanda printre rochiile de mireasa de pe podiumuri. Vera Wang, Jenny Packham si Hayley Paige au folosit nuante de pastel in colectiile lor, creand rochii care iti taie, pur si simplu, rasuflarea.

Rochii de mireasa cu gatul acoperit

O parte dintre viitoarele mirese se vor bucura atunci cand vor auzi ca se poarta gatul acoperit in 2019. Desigur, si decolteul generos a ramas in trend, insa ne bucuram de o intoarcere spectaculoasa a materialelor asezate imperial pe linia gatului. Rochiile facute de catre Monique Lhuillier si Reem Acra sunt doar doua dintre exemplele pe care vi le dam in materie de rochii de mireasa de acest tip.

Rochii de mireasa in nuante metalice

Zilele disco nu s-au terminat! Anul acesta, in 2019, se poarta rochiile de mireasa cu insertii metalice, care aduc aminte de momentele de glorie ale cluburilor si petrecerilor. Se poarta mult aurul si argintul, insa se accepta si alte nuante. Desigur, bijuteriile trebuie sa fie in aceeasi nuanta cu rochia de mireasa pentru un plus de efect.

Speram ca acest articol va aratat care sunt principalele tendinte din 2019 in ceea ce priveste rochiile de mireasa si ca v-ati gasit si dumneavoastra un trend preferat printre ele.